Doi pensionari au rămas fără borcanul cu 19 000 de euro pe care îl ascundeau în pod

Doi pensionari din Buzău au rămas fără borcanul cu 19.000 de euro pe care îl ascundeau în pod după ce au primit în curte doi pretinși comercianți de vase din inox.

Bătrânul a fost abordat de trei tineri pentru a-i propune să îl ducă acasă, la Săgeata, cu mașina lor, notează stiridebuzau.ro.

Șoferul a rămas în mașină iar doi tineri l-au însoțit pe bătrân până în casă, pentru a-i oferi un set de tigăi și oale din inox la ofertă. În timp ce bătrânul era prins în negocieri cu unul dintre comercianți, celălalt a urmărit-o pe femeie de unde ia restul de euro pentru plata vaselor.

În urma ei, unul dintre hoți s-au suit pe masă, a luat borcanele, și dus a fost. Bătrânii au realizat că fuseseră jefuiți când infractorii erau deja departe. Aceștia speră ca imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din sat să ajute poliția la prinderea hoților.

Soții Ciurea strângeau bani ca să îi cumpere fiului lor un apartament în București însă au pierdut într-o clipă toată agoniseala. Mare parte din suma pe care o păstrau în borcanul din pod provenea dintr-o moștenire iar acum bătrânii se plâng că banii din pensie abia le ajung pentru traiul zilnic.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.