Actualitate

Turcia a executat noi atacuri împotriva unor ţinte kurde în Siria

Forţele armate turce au afirmat că au atacat "în situaţie de legitimă apărare" poziţii ale YPG ca răspuns la atacuri în regiunea siriană Afrin, controlată de aceste miliţii kurde considerate de Ankara drept organizaţie teroristă.

Atacuri similare au avut loc încă de vineri, a precizat armata.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat de mai multe ori în ultimele zile cu lansarea unei operaţiuni militare terestre comune cu rebeli sirieni pro-Ankara pentru a alunga YPG din sectorul Afrin.

Ankara acuză YPG că sunt ramura siriană a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care duce o rebeliune în sud-estul Turciei de peste 30 de ani şi este considerat de Ankara şi aliaţii săi occidentali drept organizaţie teroristă.

Însă Unităţile de Apărare a Poporului au fost de asemenea un aliat al Washingtonului, partener al Turciei în cadrul NATO, în războiul împotriva grupării Statul Islamic (SI). Ele au jucat un rol major în îndepărtarea jihadiştilor din toate fiefurile lor din Siria în ultimii ani.

Ministrul turc al apărării, Nurettin Canikli, a declarat vineri că operaţiunea militară "a început de facto", însă a confirmat că trupele terestre nu au intrat încă pe teritoriul sirian.

Analiştii estimează că nicio ofensivă majoră nu poate fi lansată în Siria fără acordul Rusiei, care este prezentă militar în regiune şi are relaţii bune cu YPG.

Şeful armatei turce, generalul Hulusi Akar, şi cel al serviciilor de informaţii, Hakan Fridan, s-au deplasat joi la Moscova pentru discuţii pe subiectul Siria cu omologii lor ruşi.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *