Intervenţie SMURD în R.Moldova: Un bărbat de 45 de ani, adus din Vulcănești la Chișinău

La solicitarea serviciului Aviasan din Republica Moldova, elicopterul serviciului SMURD România a intervenit astăzi în cazul unui pacient de 45 de ani, politraumatizat în urma unui accident rutier și care a fost internat ieri la Spitalul Raional Vulcănești în stare gravă.

Din cauza multiplelor traume, craniocerebrală, contuzie cerebrală, hematom cerebral,  fractura coastelor 2-10 din dreapta și stînga  și în urma deciziei consiliumului, s-a hotărât tratarea acestuia la IMSP Institutul de Medicină Urgentă.

Deoarece transportarea terestră prezenta riscuri majore pentru viața pacientului, a fost solicitat elicopterul serviciului SMURD din România.

După amiaza acestei zile, elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo iar pacientul a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Acesta va fi supus tratamentului intensiv și intervențiilor chirurgicale necesare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.