Potrivit Comitetului de Investigații, a fost un singur atacator, acesta ar fi încercat să se sinucidă și în prezent este spitalizat.
Profesoara Irina Ramenskaya, care se afla în clasă, povestește că în timpul lecției cineva a aruncat cu ceva în clasă și a lovit-o în cap, clasa a început să se umple cu fum, ea a început să scoată elevii din clasă, când a ieșit și ea a văzut că un elev lovește copii cu un topor, atunci a început să-i aducă înapoi în clasă…
Ministrul Sănătății din Buryatia, Dambinima Sambuev, a declarat că toți copiii răniți au vârsta de 13 ani. „Ei învață în aceeași clasă, majoritatea au răni provocate de topor. O fetiță a pierdut un deget. Un alt copil a fost lovit la cap și spate……”.
Interfax cu referire la surse scrie că elevul ar fi căutat complici, dar în cele din urmă a făcut totul singur. În plus, el chiar a avertizat pe unul dintre elevi despre planurile sale. O angajată a școlii nr. 5 Galina Klepikova a spus că el i-a scris un mesaj că în școală „va fi carne”.
În total, în urma atacului șapte persoane au fost rănite, toți sunt internați în spital. Nu este clar dacă atacul a fost planificat. Potrivit Mash, poliția a găsit o ascunzătoare în spatele unui reșou cu un alt „cocktail Molotov“.
Poliția rusă informează că verifică versiunea legăturii dintre cele trei atacuri armate asupra școlilor din Rusia. Vorbim despre incidente similare: în Moscova, unde ieri cineva a încercat să dea foc la școală; Perm – câțiva elevi și-au atacat colegii de clasa a patra, 13 persoane au fost rănite; regiunea Chelyabinsk, unde a izbucnit o luptă între colegii de clasă.