Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Lisovaia c. Moldovei prin care a fost constatată o ingerinţă în dreptul reclamantei la respectarea locuinţei sale, precum și că autorităţile naţionale au eşuat să aducă „motive suficiente şi relevante” pentru eliberarea mandatului de percheziţie. În fața Curții internaționale reclamanta s-a plâns, în temeiul Articolului 8 din Convenție, că percheziționarea locuinței ei a fost ilegală, întrucât nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente și că nu a fost urmărit un scop legitim, având în vedere întârzierea cu care a fost efectuată.
De asemenea, ea s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că nu a avut nicio cale legală să conteste sau să se plângă de percheziția ilegală.
Curtea a constatat în unanimitate violarea Articolului 8 din Convenţie, și a acordat reclamantei suma de 5.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 500 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.