Schimbări majore în Biserica Catolică: Papa e pe punctul de a numi prima femeie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În febra evenimentelor de pe final de an, au trecut neobservate două interviuri ale cardinalului american Joseph Tobin, care anunță un cutremur major în Biserica Catolică.

Pe 22 decembrie, într-un interviu acordat New York Times, cu titlul „Cardinale Tobin, sunt eu creștin?”, ziaristul Nicholas Kristof îl provoacă pe înaltul prelat să vorbească despre rolul femeii în biserică.

Tobin, care a fost făcut cardinal de către Papa Francisc în noiembrie 2016, a folosit prilejul pentru a-și exprima simpatia față de cei care au o problemă cu preoția femeilor în Biserica Catolică.
Episcopul a sugerat chiar că preoția masculină este „un edificiu care se clatină”, afirmând că știe femei care s-au îndepărtat de Biserică din această cauză.

Cardinalul recidivează pe aceeași temă pe 8 ianuarie, într-un interviu pentru American Magazine (o revistă iezuită), exprimându-și într-un mod și mai evident simpatia față de femeile aflate în dezacord cu învățătura și dogmele Bisericii. În acest interviu, cardinalul afirmă că a devenit „din ce în ce mai conștient de faptul că femeilor li se oferă o mulțime de motive pentru a părăsi Biserica”, din cauza „lipsei de respect” a acestei instituții față de ele.

Dezvoltând ideea că femeile sunt frustrate prin oprirea lor de la preoție, Tobin sugerează că Biserica este impregnată de misoginism, de gândire mărginită și de privilegierea bărbaților.

„Vom vedea în curând femei cardinal?”, întreabă, conclusiv, New York Times, iar cardinalul răspunde: „Nu consider că există vreun motiv teologic convingător pentru care Papa nu ar putea numi o femeie cardinal”.

Ca exemplu că Papa Francisc s-a înscris pe o „nouă cale” în ceea ce privește rolul femeii în Biserica Catolică, cardinalul dă exemplul comisiei create de Suveranul Pontif având drept sarcină să studieze rolul femeilor în slujirea creștină.

Așadar, Papa e pe punctul de a face o schimbare majoră și necesară supraviețuirii pe mai departe a Bisericii Catolice. Iar Biserica Ortodoxă, dacă vrea să ajungă vreodată în sec. al XXI-lea, ar fi de dorit să facă același lucru, care, culmea, la începutul creștinismului era firesc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...