Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Suită de manifestări dedicate Zilei…

Suită de manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale, organizate de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău

Sursa: evenimentvalcean.ro

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează o serie de evenimente cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.

Astăzi, 15 ianuarie, începând cu ora 12:30, în holul Sălii cu Orgă din Chişinău, va avea loc lansarea CD-ului de poezie „Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată” şi un recital poetico-muzical pe versuri eminesciene. CD-ul conţine o selecţie de poezii eminesciene în interpretarea actorului Nicolae Jelescu, pe un fundal sonor original asigurat de compozitorul Viorel Burlacu.

Mâine, 16 ianuarie 2018, la Sala cu Orgă, începând cu ora 17:00 va avea loc lansarea albumului fotografic Republica Moldova. Chişinău. Cultural (ed. Princeps, 2017), în prezenţa autorului Ioan Mânăscurtă.

Lansarea albumului fotografic va fi urmată de un concert de muzică clasică, începând cu ora 18:00, susținut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă sub bagheta maestrului Cristian Florea, Corul Naţional de Cameră a Sălii cu Orgă condus de Ilona Stepan şi soliştii: Ana Strezeva (orgă), Ion Negură (flaut), Ştefan Negură (nai) şi Radu Banariuc (vioară). În program vor fi interpretate creaţii de Bach-Florea, Vivaldi, Bizet-Waxman, Verdi-Singelee, Bartok, Enescu şi Porumbescu.

Tot pe 16 ianuarie, ora 15:30, la Galeria Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici” va fi organizată o expoziție specială de pictură, a tinerilor artişti plastici Victor Frimu şi Radu Negru.

Sursa: http://icr.ro/chisinau