5 curiozități despre Elisabeta I a Angliei. Nu trebuia să ajungă pe tron și o admira mult pe mama ei, Anne Boleyn

elisabeta

Elisabeta I a Angliei este una dintre cele mai cunoscute figuri ale istoriei. Este cunoscută drept Gloriana sau Regina Fecioară. S-a dedicat în întregime țării sale și i-a adus aproape jumătate de veac de stabilitate.

Moștenind carisma naturală a tatălui său, controversatul Henric al VIII-lea, Elisabeta I s-a dovedit a fi un mare lider, iar momentul ei de glorie a venit în anul 1588, când englezii au înfrânt Armada Spaniolă. De la ea a rămas denumirea uneia dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria Angliei:era elisabetană, scrie historia.ro.

Elisabeta nu trebuia să ajungă pe tron

Astăzi este considerată unul dintre cei mai importanți monarhi din istoria țării sale, dar Elisabeta nu s-a născut ca să ajungă pe tron:nu numai că era fată – într-o vreme în care legea succesiunii favoriza băieții, dar avea un frate și o soră mai mare, fiind așadar a treia la succesiune. În plus, Elisabeta a fost exclusă din linia de succesiune atunci când căsătoria părinților ei a fost declarată nulă, dreptul la tron fiindu-i redat datorită intervenției mamei sale vitrege, Katherine Parr.

Până la momentul morții tatălui ei, Elisabeta era a treia în linia de succesiune, după fratele ei Edward și sora sa Mary. A fost una dintre marile ironii ale istoriei faptul că Henric VIII a fost atât de obsedat să aibă un fiu, dar acesta a sfârșit prin a muri la vârsta de 15 ani. Sora sa, Mary, a avut o domnie dezastruoasă, care s-a încheiat după doar cinci ani, astfel că tronul a revenit, în cele din urmă, Elisabetei.

Elisabeta a admirat-o mult pe mama ei, Anne Boleyn

Multă vreme s-a considerat că Elisabeta nu avea o părere prea bună despre mama sa, Anne Boleyn, condamnată la moarte pe când fiica ei avea doar trei ani. Faptul că vorbea foarte rar despre ea, având în schimb multe cuvinte de laudă la adresa tatălui ei, a dus la concluzia că Elisabetei îi era rușine de trecutul mamei sale.

Dimpotrivă:asta arată doar cât de pragmatică era regina. Dacă și-ar fi exprimat în mod deschis afecțiunea față de o femeie atât de urâtă de popor, asta nu ar fi atras decât antipatia supușilor ei. În schimb, Elisabeta a ales modalități mai subtile de a-și arăta afecțiunea. Spre exemlu, atunci când a pozat pentru un potret, în anii adolescenței, a purtat la gât vechiul pandantiv al mamei sale cu inițiala „A”, un gest foarte îndrâzneț care ar fi costat-o mult dacă ar fi fost observat de Henric VIII.

Elisabeta căuta să-și eclipseze rivalele

Regina Angliei a fost, în prima parte a domniei sale, cea mai dorită femeie din Europa:toți prinții și regii din Europa ar fi vrut să se căsătorească cu ea. În timp, când frumusețea ei fizică a pălit, regina a început să folosească tot soiul de tactici pentru a atrage asupra sa toată atenția bărbaților.
Elisabeta apărea la curte îmbrăcată în cele mai frumoase și colorate materiale scumpe, în timp ce doamnele ei de onoare trebuiau să poarte numai haine albe sau negre:astfel, indiferent cât ar fi fost de frumoase, în comparație cu regina ele ar fi părut complet neatrăgătoare. Pentru a testa efectul creat de această tactică, regina l-a întrebat odată pe un nobil francez ce părere are despre însoțitoarele sale. El a răspuns că nu poate judeca stelele în prezența soarelui – era exact răspunsul așteptat de Elisabeta.

Elisabeta avea ritualuri zilnice foarte îndelungate

Regina Elisabeta a fost foarte pretențioasă cu privire la aspectul său, dar ritualul îmbrăcării reginei a devenit din ce în ce mai elaborat odată cu înaintarea sa în vârstă. Întregul ritual de îmbrăcare și dezbrăcare a reginei a ajuns să dureze patru ore.

Elisabeta a purtat mereu peruci roșcate:în tinerețe, pentru că se potriveau cu nuanța părului ei, apoi pentru a-și ascunde firele albe. În același timp, a început să folosească din ce în ce mai mult machiaj, pentru a-și ascunde vârsta. Fața, gâtul și mâinile îi erau acoperite cu o vopsea albicioasă, buzele-i erau colorate cu o pastă roșie, iar ochii, scoși în evidență cu un creion kohl. În mod paradoxal, aceste cosmetice nu au făcut altceva decât să îmbătrânească mai repede tenul reginei.

Elisabeta I, vedetă de film

Elisabeta I este monarhul britanic cel mai des reprezentat în filme și seriale. Primul film despre viața ei datează încă de la începuturile cinematografiei, din anul 1912, iar de atunci au mai fost realizate nenumărate filme despre viața ei. Cel mai recent datează din anul 2007, când regina a fost interpretată de actrița Cate Blanchett, rol pentru care a primit și o nominalizare la Oscar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Stela Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente