Caz rar întâlnit în Europa. O ursoaică a fătat cinci pui, în județul Vâlcea din România

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Situație rar întâlnită în Europa! O ursoaică din Parcul Național Cozia a dat naștere la nu mai puțin de cinci pui.

Acum o săptămână hăitașii din Rădăcineşti (Berislăveşti) care au participat la o partidă de vânătoare au avut surpriza de a da peste o ursoaică aflată în hibernare, animalul având bârlogul în apropiere de sat, scrie Digi24.

Speriat de zgomot animalul l-a atacat pe unul dintre hăitaşi dar apoi a fugit, lăsând bârlogul descoperit. Când au verificat ascunzișul, ei au descoperit cinci pui de urs abia fătați recent, scrie ramnicuvalceaweek.ro.

Localnicii sunt rugaţi de reprezentanţii Parcului Naţional Cozia dar şi Romsilva să fie astfel atenţi când se aventurează în zonă.

Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. În 2011, în județul Brașov, a fost văzută pentru prima oară o ursoaică cu cinci pui.

De obicei, o ursoaică dă naștere la doi pui, însă au mai fost cazuri și de femele care au fătat trei și chiar patru pui.

România are cea mai mare populație de urși din Europa, potrivit cifrelor date de autorități. Astfel, o numărătoare oficială din 2016 a arătat că în țara noastră sunt circa 6.500 de urși.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...