Autoritățile promit că drumurile spre punctele de frontieră ale R. Moldova vor fi reparate în 2018
Tronsoanele de drum care duc spre punctele de trecere „Larga-Kelmențî” (cca 5 km), „Unguri-Bronnița” (cca 6,3 km) și tronsonul cuprins între punctele de trecere „Giurgiulești-Reni” și „Giurgiulești-Galați” (cca 1,2 km) vor fi reparate capital în 2018.
Serviciul Vamal susține că Ministerului Economiei și Infrastructurii i-a acceptat inițiativa privind necesitatea reabilitării drumurilor de acces spre posturile vamale de frontieră.
În prezent, starea nesatisfăcătoare a drumurilor de acces către „Larga-Kelmențî” îi determină pe participanții la traficul transfrontalier să opteze pentru posturile vamale „Otaci” sau „Criva”, unde, drept consecință, sunt atestate cele mai mari valori de trafic de la frontiera moldo-ucraineană.
Posturile vamale „Otaci” și „Criva” sunt traversate săptămânal de circa 6 449 și, respectiv, 5 916 unități de transport, în timp ce prin „Larga-Kelmențî” sunt consemnate în Registrul traversărilor doar 941 de autovehicule. Astfel, reabilitarea acestor sectoare de drum ar permite degajarea traficului prin cele două posturi vamale, iar odată cu instituirea controlului vamal în „Unguri-Bronnița”, fluxurile menționate s-ar dispersa și mai mult.
De asemenea, se preconizează ca proiectul de reabilitare să includă și reparația porțiunilor de drum din proximitatea zonelor de control vamal care urmează a fi inaugurate la Sculeni, Costești și Giurgiulești, precum și extinderea acostamentului drumurilor de acces spre noua zonă de control vamal din Otaci.
În cadrul aceluiași proiect este planificată și reabilitarea căii de acces spre postul vamal „Palanca” din direcția R. Moldova, iar porțiunea de drum înspre Ucraina va fi construită în cadrul proiectului de construcție a punctului de trecere „Palanca” pentru realizarea controlului comun pe teritoriul țării noastre. Extinderea zonei de control vamal și construcția sectorului de drum înspre Ucraina va fi realizată prin intermediul PNUD Moldova. Costul lucrărilor pentru ambele porțiuni de drum este estimat la 730 de mii de euro, bani care urmează a fi alocați din fondurile guvernamentale.
O nouă PROVOCARE. Moscova, interesată ca autoritățile de la Chișinău să deschidă în Federația Rusă cât mai multe secții de VOTARE pentru alegerile prezidențiale și REFERENDUMUL pentru aderarea la UE
Președintele Franței, preocupat de soarta R. Moldova. Emmanuel Macron optează pentru un SCUT antirachetă european, care să PROTEJEJE și R. Moldova
DECLARAȚIE // Ministerul Justiției din România va furniza Republicii Moldova experți pentru aderarea la Uniunea Europeană și ar putea înființa un post de magistrat de legătură al Bucureștiului la Chișinău