„Prin ceea ce s-a întâmplat azi, practic sunt însușite atribuții improprii de către instanțe pentru că asta înseamnă indirect, o suspendare și la nivel internațional. Lucru care poate să-l facă doar consiliul Europei”, a declarat Dorin Chirtoacă.
„Participarea inculpatului la Biroul Permanent al Autorităților locale și regionale nu este o circumstanță personală excepțională. Luând în considerație că suntem la etapa incipientă, riscurile care au fost enumerate și anterior, persistă și în continuare”, susține Dumitru Robu, procuror.
Anterior însă, un alt magistrat din aceeași judecătorie a admis o cerere similară din partea primarului de Orhei, Ilan Sor. În octombrie 2017, instanța i-a permis lui Sor ca să meargă la Strasbourg. Asta deși el era deja condamnat la 7 ani și jumate de pușcărie. Nu este pentru prima dată când edilul le cere judecătorilor să-I permită să iasă din Moldova. Anterior, magistrații i-au permis să meargă în România lă înmormântarea Regelui Mihai.
Dorin Chirtoacă a fost reținut anul trecut fiind bănuit de trafic de influență în dosarul parcărilor cu plata. În prezent el se află sub control judiciar, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 7 ani de pușcărie.