/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

/VIDEO/ Chiril Gaburici, despre diploma sa de BAC: „Am obosit de întrebarea asta, dragii mei”

missing
11 ianuarie 2018, ora 17:42

Liberalii nu au avut pretenții la diplomele lui Chiril Gaburici, despre care presa a scris că ar fi false, atunci când ministru al Educației era liberala Corina Fusu. Acum, când Gaburici a revenit în Guvern, liberalul Valeriu Munteanu cere, într-o solicitare adresată ministrului Educației, Monica Babuc, ca diploma de studii medii a „cetățeanului Chiril Gaburici, obținută, spune el, fraudulos, să fie anulată, iar, în consecință, și diploma de studii superioare să fie declarată nulă, cu retragerea titlului de licențiat în economie”. Aceasta, potrivit lui Munteanu, ar conduce la încetarea mandatului de ministru. Monica Babuc spune că nu a primit deocamdată demersul liberalului.

„- Ați primit solicitarea dlui Munteanu privind anularea diplomelor dlui Gaburici?
– Nu, n-am primit încă.
– Cere să îi anulați diplomele. Dvs ce veți face?

– O să examinăm toată situația și o să discutăm”, a spus Monica Babuc, ministrul educației.

Chiril Gaburici a fost rezervat în declarații:

„- Nu vreau acum să…
– Ați văzut solicitarea dlui Munteanu? Ce părere aveți?
– N-am văzut.
– De ce nu comentați?
– Păi cum se întâmplă mai departe cu diploma dvs?
– Nimic nu se întâmplă.
– A fost obținută fraudelor sau nu?
– Verificați ce spune”.

Nici după ședința de Guvern proaspătul ministru nu a fost mai vorbăreț:

Am obosit de întrebarea asta, dragii mei. N-o să vă răspund, v-am dat destule răspunsuri la întrebarea asta. Aveți organele care s-au ocupat, sunteți jurnaliști, duceți-vă și documentați, nu vă mai răspund”.

Scandalul privind diploma falsă de bacalaureat al lui Chiril Gaburici a izbucnit în 2015, când acesta ocupa funcția de prim-ministru în Guvernul PLDM. El a demisionat la o zi după ce a fost audiat de procurori într-un dosar penal deschis în acest sens, care a fost însă, ulterior, clasat. Chiril Gaburici a evitat să vorbească despre examenele de BAC.

Miercuri, acesta a fost învestit în funcția de ministru al Economiei de șeful Legislativului Andrian Candu, după ce Igor Dodon a refuzat repetat candidaturile noilor membri ai Cabinetului de Miniștri, anunțate de Vlad Plahotniuc.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram