Un fotbalist saudit riscă o pedeapsă cu închisoare după ce a fost surprins de camerele de filmare în timp ce se bucura la marginea terenului. Evident, printr-o celebrare de tip „dab”, interzisă cu desăvârșire în Arabia Saudită.
Gestul care a inspirat mii de tineri poate să-l coste scump pe un fotbalist saudit, care este foarte probabil să simtă din plin forța deplină a legii după un meci în care a reprodus actul considerat ilegal în această țară.
Fotbalistul s-a bucurat în stilul „dab”, celebrare care este interzisă în Arabia Saudită, așa cum spun organele statului. Potrivit BBC, chiar și comentatorul a putut fi auzit exprimându-și nemulțumirea, exclamând: „Nu, nu, nu”.
Social media a fost, de asemenea, vehementă la gestul fotbalistului pe care l-a considerat ca atare. El se confruntă acum cu o amendă din partea clubului după emularea din timpul meciului, iar legea îi poate aplica, de asemenea, o pedepasă cu închisoarea.
Gestul nu este permis în Arabia Saudită, fiind considerat un gest ce are legătură cu „cultura drogurilor”. Un cântăreț a făcut acest gest la un festival în urmă cu un an și a fost arestat imediat de poliție.
?#الوحدة_النجوم #دوري_بلس pic.twitter.com/niD2b8ncC9
— دوري بلس (@dawriplusksa) 3 января 2018 г.
În ultimii ani, gestul a devenit un adevărat fenomen social, fiind folosit de jucători de fotbal american, Tom Watson, Kay Burley, mai mulți jucători de fotbal și inclusiv Prințul Harry sau Hillary Clinton.
Paul Pogba sau Jesse Lingard (Manchester United) sărbătoresc în stilul „dab” în mod regulat, fără niciun fel de pedeapsă.