11:14:41 28.03.2024
Stiri

Un partid parlamentar îi cere ministrei Educației să ANULEZE diplomele de studii ale colegului ei de Guvern, Chiril Gaburici: „Conform legii, NU poate fi ministru”

Politică 11.01.2018 14:00 Vizualizări2368 Autor: Ziarul National
Un partid parlamentar îi cere ministrei Educației să ANULEZE diplomele de studii ale colegului ei de Guvern, Chiril Gaburici: „Conform legii, NU poate fi ministru”


Vicepreședintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, i-a trimis astăzi un demers ministrei Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, căreia îi solicită să-i anuleze diploma de absolvire a 11 clase a noului ministru al Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, pe motiv că ar fi falsă.

„Conform legii, Gaburici nu poate fi ministru. Am solicitat dnei ministru Monica Babuc să facă toate demersurile necesare pentru ca diploma de studii medii a cetățeanului Chiril Gaburici, obținută fraudulos, să fie anulată, iar în consecință - și diploma de studii superioare să fie declarată nulă, cu retragerea titlului de licențiat în economie a domnului Chiril Gaburici. După realizarea acțiunilor legale de anulare a diplomelor de studii a domnului Gaburici, urmează să fie informat primul-ministru despre întrunirea condițiilor legale, ce atrag după sine încetarea mandatului unui ministru, în vederea excluderii acestuia din Guvern”, și-a argumentat Munteanu solicitarea.

În demers se arată că Procuratura Generală a pornit un dosar penal în aprilie 2015 pe motiv că această diplomă a lui Gaburici ar include date false, care a fost încetat pentru că au expirat termenele de prescripție.

Totuși, Munteanu consideră că ministerul poate anula acel document.




Menționăm că, la puțin timp după ce a devenit premier, presa a semnalat probleme în CV-ul lui Chiril Gaburici, iar profesorii de la Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din Chișinău, care chipurile i-a eliberat diploma de absolvire a 11 clase de către ministru, au declarat că acesta nu a învățat deloc aici.

După patru luni de mandat, Gaburici și-a dat demisia, inclusiv din cauza acestui scandal, dar nu a oferit niciodată explicații pe marginea diplomelor sale de studii.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md