Cazul tinerei care a avortat singură în veceul Institutului Mamei și Copilului: Aceasta a depus o plângere la Procuratură

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cazul tinerei care a avortat singură în toaleta IMSP Institutului Mamei și Copilului a ajuns în vizorul Procuraturii Generale, conform unui anunț făcut de reprezentanții Asociației Promo-LEX, care vor oferi asistență juridică gratuită acesteia în procedurile judiciare care urmează.

Conform Asociației, la data de 9 ianuarie curent au fost depuse plângerile către Procuratura Generală a Republicii Moldova privind modul și calitatea asistenței medicale acordate persoanei, efectele fizice și psihologice ale acestor fapte. „Circumstanțele invocate de către victimă relevă un tratament degradant comis față de ea într-o instituție medicală”, conform Promo-LEX.

În același timp, Promo-LEX se arată îngrijorată de întorsătura pe care cazul dat a luat-o în mediul online și pe rețele de socializare, și anume – utilizarea discursului care instigă la ură și discriminare, aici fiind vizate atât victima în cazul enunțat, cât și multe femei care au împărtășit public experiențe similare.

Citește și: Cazul tinerei care a avortat singură în veceul Institutului Mamei și Copilului: A fost neglijată de medici, iar pastilele pentru avort și le-a procurat singură

„Defăimarea publică și discriminarea, în special prin intermediul blogurilor și rețelelor de socializare, a devenit un fenomen nociv, care ia tot mai mare amploare și care nu ar trebui să se regăsească într-o societate democratică și tolerantă”, potrivit Asociației.

De asemenea, Promo-LEX consideră inoportună generalizarea și denigrarea lucrătorilor medicali și cheamă la calm, cazul urmând a fi documentat și examinat în baza procedurilor judiciare inițiate de victimă și avocații Promo-LEX.

Este îngrijorător faptul că sistemul medical este insuficient de transparent și predispune spre încălcări grave ale drepturilor pacienților, fapt confirmat inclusiv de către investigațiile comisiei Ministerului Sănătății, aduse la cunoștință publicului la data de 9 ianuarie 2018. Este regretabil faptul că nimeni din cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului nu s-a autosesizat și nu a inițiat o investigație, timp de aproape 3 săptămâni, până cazul nu a fost dezvăluit pe o rețea de socializare.

„Acest caz a scos în prim plan un fenomen care pare a fi foarte răspândit și se referă la abuzurile și calitatea asistenței medicale în perioada nașterii. În această perioadă femeile sunt deosebit de vulnerabile, mai ales din cauza impactului psihologic al procesului nașterii, dar și suferințelor provocate – circumstanțe care din câte putem observa pot fi folosite de unii lucrători medicali cu rea-credință”, a spus Dumitru Sliusarenco, avocat al Asociației Promo-LEX.

Promo-LEX își exprimă solidaritatea față de femeile care au trecut prin experiențe similare și speră că conturarea fenomenului calității proaste a asistenței medicale pentru femeile gravide, în special în perioada nașterii, va fi sesizat de autorități și acestea vor depune maxim efort și diligență pentru înlăturarea problemelor și îmbunătățirea situației.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...