Aligatori, blocaţi în gheaţă în statul Carolina de Nord// VIDEO

Gerul care s-a abătut asupra câtorva state americane de ceva vreme afectează şi animalele. Imagini cu aligatori blocaţi în gheaţă în statul Carolina de Nord au impresionat oamenii.

Gura deschisă a unui aligator în mijlocul gheţii nu este ceva ce vezi în mod obişnuit, dar gerurile ce nu se dau duse din câteva state americane a blocat aceste reptile în mijlocul apei.

Personalul parcului naţional Shallotte River Swamp Park, Carolina de Nord spun că acestea nu sunt în pericol şi că atunci când temperaturile vor creşte aligatorii vor ieşi din hibernare.

În Florida, din cauza frigului neobişnuit, iguanele au început să pice din copaci. Reptilele cu sânge rece suferă un şoc atunci când temperaturile scad foarte mult.

În aceeaşi situaţie s-au aflat şi broaştele ţestoase din Florida şi Texas. Frigul le-a paralizat sau le-a dezorientat.

De câteva săptămâni, americanii se confruntă cu ger de crapă pietrele. Pentru câteva zile consecutiv, temperaturile au coborât sub 20 de grade Celsius, cu minus, în nord estul Statelor Unite. Pe Muntele Washington din Apalaşi termometrele au indicat minus 39 de grade Celsius.

Sursa: Adevarul.ro

Gura deschisă a unui aligator în mijlocul gheţii nu este ceva ce vezi în mod obişnuit.