Ironia gerului: În plin sezon de frig extrem, americanii se încălzesc cu gaz rusesc provenit de o companie vizată de sancţiuni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel mai mare producător de gaze naturale din lume, Statele Unite, a ajuns în situaţia incredibilă de a fi nevoită să apeleze la ajutor ca americanii să aibă căldură în această perioadă în care au fost loviţi de un val de frig năprastic care a provocat mari daune pe Coasta de Est.

Preţurile au explodat în urma acestor temperaturi extreme, iar americanii au apelat la un cargo cu gaz natural lichefiat ce a plecat din Marea Britanie spre Boston. Ironia vine din faptul că o parte din LNG-ul de pe nava cargo provine de la un proiect din Siberia care este vizat de o serie de sancţiuni introduse de administraţia de la Washington, scrie Bloomberg, citat de Digi24.

Potrivit datelor analizate de Bloomberg, nava Gaselys urmează să ajungă la Boston în data de 22 ianuarie după ce a încărcat LNG de la un terminal de stocare a gazelor din Isle of Grain, în apropiere de Londra. Acest terminal a primit recent prima livrare de gaze naturale lichefiate de la proiectul Yamal, Siberia, inaugurat la începutul lunii trecute de Vladimir Putin.

„Gazele naturale de oriunde sunt acum profitabile pe piaţa din nord-estul SUA deoarece preţurile sunt cele mai mari din lume”, a declarat Trevor Sikorski, analist la Energy Aspects Ltd. din Londra.

La nivel global, SUA au devenit cel mai mare producător mondial de gaze naturale, devansând Rusia, graţie tehnologiei fracturării hidraulice. Potrivit celor mai recente date ale Administraţiei americane pentru Informatii in domeniul Energiei (EIA), SUA au produs în primele zece luni din 2017 o cantitate de aproximativ 626 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 11% mai mult decât a produs Rusia în aceeaşi perioadă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...