Încă 13 poliţişti, trimişi în judecată în „cazul Braguţa”

La două luni de la deferirea justiţiei a 3 inspectori ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi a 4 deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Braguţa, procurorii anunţă noi detalii în acest dosar.

Astfel, Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală în privinţa altor 13 poliţişti ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, acuzaţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa victimei.

După ce fusese maltratat de cei 4 codeţinuti, a doua zi, cetăţeanul Andrei Braguta a fost plasat într-o celulă de unul singur, unde, timp de aproximativ o săptămână (17 – 23 august 2017), a fost deţinut în condiţii ce nu corespund standardelor de deţinere a persoanelor.

Deţinerea în condiţii nocive a victimei a provocat îmbolnăvirea cu bronhopneumonie bilaterală purulentă, maladie care, potrivit raportului de experită medico-legală, a condus direct la survenirea decesului respectivului deţinut.

Amintim că, Andrei Braguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă de la 3 pînă la 8 ani închisoare sau amendă de la 67500 lei până la 80 mii lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii de la 5 la 10 ani.

Procurorii continuă să investigheze acţiunile şi inacţiunile factorilor de decizie ai instituţiilor statului, în a căror custodie s-a aflat victima, fiind iniţiate două cauze penale distincte pe faptul excesului de putere şi încălcării din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.

Procuratura a declarat că va informa periodic despre evoluţia investgaţiilor pe acest caz

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.