Linkuri accesibilitate

Circa o sută de mii de persoane au cerut azil în Franța în 2017 pe locul întîi aflîndu-se cetățeni albanezi


Migranți în Franța
Migranți în Franța

Autoritățile franceze spun că numărul cel mai mare de cereri de azil în anul 2017 l-au primit de la cetățenii Albaniei, țară considerată „sigură”, membră în NATO și candidată la integrare în UE. Potrivit datelor publicate luni la Paris, anul trecut au cerut azil în Franța cam 7600 de albanezi adulți, cu 66% mai mulți decât în anul precedent. Șeful agenției guvernamentale franceze pentru refugiați, Pascal Brice, a spus că albanezii sunt imigranți economici și ocupă nejustificat locuri în taberele franceze de refugiați, fiindcă cererile lor de azil nu vor fi satisfăcute niciodată. AFP scrie că în total cam 100.000 de oameni au cerut azil în Franța în 2017. Brice a spus că este o cifră-record, dar a adăugat că ea tot reprezintă ceva mai puțin de jumătate din cea raportată tot în 2017 de Germania.

XS
SM
MD
LG