Minime record în estul Canadei şi al Statelor Unite: Pe muntele Washington s-au resimţit -69 grade C

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Temperaturi minime de aproape -50 de grade Celsius s-au înregistrat în estul Canadei şi Statelor Unite, la doar câteva zile după o furtună puternică care a afectat mii de zboruri şi s-a soldat cu cel puţin 19 decese în SUA, informează presa internaţională.

Autorităţile au emis avertizări de ger extrem în provinciile canadiene Ontario şi Quebec, dar şi în toată regiunea de nord-est a Statelor Unite.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, peste 30 de oraşe din New England şi statele Atlanticului Mijlociu, au fost afectate de frigul extrem adus de o masă de aer polar venit dinspre Polul Nord, a declarat un reprezentant al Centrului de Prognoză Meteo din SUA. Printre oraşele afectate s-au numărat şi New York sau Boston, informează agenţia de ştiri Reuters.

Killington, o staţiune de schi din Vermont, a fost închisă sâmbătă din cauza vântului puternic şi a temperaturilor de până la -46 grade Celsius.

În statul New Hampshire, temperatura pe Muntele Washington ( 1.917 m) a scăzut până la -38 grade Celsius, însă din cauza vântului puternic, temperatura resimţită era de -69 grade Celsius, a transmis Serviciul american de meteorologie.

Sâmbătă, la câteva zile după furtuna puternică de joi, peste 3.400 de zboruri spre şi dinspre SUA continuau să înregistreze întârzieri, printre cele mai afectate fiind aeroporturile John F. Kennedy din New York şi Charleston, informează site-ul postului France 24.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...