03:43:16 25.04.2024
Stiri

Matei Dobrovie: „România și UE ar trebui să susțină direct cetățenii R. Moldova, fără să treacă prin intermedierea Guvernului de la Chișinău”

Știri 05.01.2018 10:00 Vizualizări1775 Autor: Ziarul National
Matei Dobrovie: „România și UE ar trebui să susțină direct cetățenii R. Moldova, fără să treacă prin intermedierea Guvernului de la Chișinău”


Deputatul Uniunii Salvați România (USR), Matei Dobrovie, crede că România trebuie să susțină în continuare europenizarea R. Moldova, chiar dacă Chișinăul nu are perspective clare de aderare. În același timp, parlamentarul de la București e de părere că România și UE ar trebui să susțină direct cetățenii R. Moldova, fără să apeleze la intermedierea Guvernului de la Chișinău.

„E clar că, în momentul de față, la cum stau lucrurile, R. Moldova nu are o perspectivă de aderare clară, certă, dar europenizare înseamnă practic ca R. Moldova să devină un stat viabil, funcțional, cu instituții care să funcționeze, cu o justiție independentă și funcțională. Din păcate, marea piatră de moară, ca să spun așa, în momentul de față este că România însăși nu mai este în ultima vreme un model pentru R. Moldova. Mă refer aici la ce se întâmplă în ultima vreme la noi și anume legile justiției și faptul că riscăm să se anuleze din aceste legi toate progresele făcute de România în câțiva ani de zile”, a declarat Dobrovie, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Sursa citată a dar aprecieri și guvernării de la Chișinău și a explicat cum vede relația dintre România și UE, pe de o parte, și cu R. Moldova, pe de altă parte.

„Avem la Chișinău o guvernare care se autointitulează proeuropeană, de pe altă parte vedem că viața oamenilor nu se îmbunătățește, că tot mai mulți cetățeni ai R. Moldova pleacă. Și, ca urmare, oamenii normal că-și pun întrebarea firească: de ce acea prosperitate, care vine odată cu parcursul european, odată cu apropierea de UE nu se regăsește în viața noastră? E o întrebare legitimă. Și aici vine ceea ce am spus în multe rânduri, și anume rolul României și al UE în relația cu Chișinăul și în relația cu cetățenii R. Moldova. România ca și UE ar trebui să susțină mult mai direct cetățenii R. Moldova, fără să treacă prin intermedierea Guvernului de la Chișinău, pentru că foarte mulți bani au venit ca asistență în R. Moldova și e foarte bine că au venit, dar cetățenii din R. Moldova le-au perceput foarte puțin rezultatele în viața lor”.

Dobrovie a exemplificat cum România și UE pot avea o relație directă cu cetățenii R. Moldova. „Politica statului român de a oferi bursele de studii pentru tinerii moldoveni, de exemplu, a fost considerată un ajutor important de către cetățenii R. Moldova. O altă modalitate de a susține cetățenii din R. Moldova e de a sprijini inițiativa antreprenorială. România ar putea oferi împrumuturi rambursabile cu costuri mici, pentru ca micii antreprenori să se poată extinde pe piața românească, respectiv cea a UE. Ca un model mai amplu, aș propune ca România să susțină direct organizațiile societății civile din R. Moldova. Cum poate să facă asta? Păi, oferind granturi în domenii precum libertatea mass-media, stat de drept, anticorupție, drepturile omului, educație, deci, aceste domenii, fără a condiționa practic un parteneriat cu o instituție guvernamentală, așa cum se întâmplă în prezent”, a mai adăugat deputatul USR.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md