Odată cu stabilirea acestora, toţi cei care se pot face vinovaţi, care au admis încălcări ale eticii şi deontologiei medicale, precum şi a regulamentului de activitate a subdiviziunii, vor fi sancţionaţi şi se vor lua toate măsurile corespunzătoare.

„Examinând comisional cazul, venim cu precizări care fac referire la partea medicală a acestuia. Pacienta a fost internată în cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului în data de 09.12.2017. Aici a fost investigată clinic şi paraclinic, iar pe 11.12.2017, a fost efectuată ultrasonografia, care a confirmat diagnosticul de anomalii de dezvoltare ale fătului, la care s-au anexat markerii de aberaţii cromozomiale. În data de 11.12.2017, a fost discutat cazul în cadrul unui consilium medical, cu recomandarea întreruperii medicamentoase a sarcinii, la indicaţii medicale (avort medicamentos).
În aceeaşi zi, a fost iniţiată întreruperea sarcinii, conform protocolului. Procedura de întrerupere a sarcinii până în 22 săptămâni, se efectuează prin administrarea preparatelor, standard, după schemă, care provoacă apariţia contracţiilor uterine şi pot declanşa în orice moment expulzia. Pacienta nu a fost internată pentru naştere, aceasta prezentând o sarcină în termen de 21 de săptămâni, cu făt la care au fost depistate malformaţii congenitale multiple de dezvoltare şi, la indicaţii medicale, s-a produs avortul tardiv provocat medicamenos, momentul de producere al căruia nu poate fi anticipat. La data de 14.12.2017, a avut loc avortul medicamentos provocat. Pacienta a fost externată pe 15.12.2017, cu recomandările medicului curant şi sub supravegherea medicului de familie”, se arată într-un comunicat de pe site-ul instituţiei.