17:38:52 19.04.2024
Stiri

SUSPENDĂRI pe bandă rulantă. Igor Dodon ar putea fi TAXAT a treia oară pentru că nu se conformează Constituției. Sesizarea a fost deja înregistrată de Curtea Constituțională

Politică 04.01.2018 15:38 Vizualizări2785 Autor: Ziarul National
SUSPENDĂRI pe bandă rulantă. Igor Dodon ar putea fi TAXAT a treia oară pentru că nu se conformează Constituției. Sesizarea a fost deja înregistrată de Curtea Constituțională


Președintele Igor Dodon ar putea fi suspendat temporar pentru a treia oară, după ce a refuzat, repetat, să promulge legea privind securizarea spațiului informațional în R. Moldova.

Deputatul democrat Sergiu Sârbu a sesizat astăzi Curtea Constituțională și solicită „constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte al R. Moldova, în vederea depășirii blocajului instituțional” generat de Igor Dodon.

Potrivit lui Sârbu, președintele Dodon este obligat de Constituție să promulge legile care au fost votate repetat de Parlament.

De menționat că Igor Dodon a anunțat astăzi că nu va promulga legea privind combaterea propagandei. În același timp, șeful statului a sesizat Curtea Constituțională, care urmează să examineze constituționalitatea prevederilor legii menționate.

Parlamentul a aprobat la mijlocul lunii decembrie 2017, cu 61 de voturi, proiectul de lege privind securizarea spațiului informațional. Astfel, pe teritoriul R. Moldova urmează să fie interzise programele informativ-analitice, știrile și emisiunile cu caracter militar ale posturilor din statele care nu fac parte din Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, adică Federația Rusă. Legea prevede sancţiuni de la 40 000 până la 70 000 de lei pentru încălcarea prevederilor legii. În cazul abaterilor repetate, amenda se ridică la o sută de mii de lei, iar pedeapsa cea mai aspră va fi retragerea licenței postului TV.

De menționat că prima dată președintele a fost suspendat temporar în cazul numirii ministrului Apărării, Eugen Sturza. Atunci decretul de numire a fost semnat de președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a îndeplinit și funcția de șef al statului. De asemenea, Curtea Constituțională a decis, marţi, suspendarea atribuţiilor preşedintelui Igor Dodon privind numirea miniştrilor, în urma examinării unei sesizări depuse de către un grup de deputaţi ai PD.

Prerogativele prezidenţiale în acest sens urmează să fie preluate de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Acesta va emite decretele de numire a celor şapte miniştri noi: Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale – Svetlana Cebotari, Ministrul Justiţiei – Alexandru Tănase, Vicepremier pentru Integrare Europeană – Iurie Leancă, Ministrul Economiei – Chiril Gaburici, Vicepremier pentru Reintegrare – Cristina Lesnic, Ministrul Agriculturii – Liviu Volconovici, Ministrul de Externe – Tudor Ulianovschi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md