Fermierii din stânga Nistrului au acces la consultanță gratuită privind agricultura ecologică

04 ianuarie 2018, ora 14:45

Centrul activează în satul Sucleia și oferă consultații gratuite nu doar producătorilor agricoli, dar și micilor fermieri. Specialiștii săi promovează reducerea sau minimalizarea fertilizanților și a pesticidelor, respectarea asolamentului, implementarea tehnologiilor moderne în agricultură etc. Totodată, fermierii pot găsi aici informații despre posibilitățile de accesare a unor granturi și fonduri pentru dezvoltarea afacerilor în agricultura ecologică.

Ideea de a crea acest centru vine dintr-un proiect în care au fost implicate patru asociații de pe ambele maluri ale râului Nistrul – „Cutezătorul” şi „EcoAgriNord” din oraşul Făleşti, „Vitality” din Tiraspol şi „Belii Most” din satul Chițcani, raionul Slobozia. Cele patru organizații au creat o platformă comună de cooperare în domeniul agriculturii ecologice, primul pas fiind constituirea unei Asociații a Producătorilor de Produse Ecologice şi Calitative.

Potrivit președintelui Asociației „Vitality”, Veaceslav Bejenari, la această etapă, scopul principal al centrului este să convingă producătorii că fructele și legumele ecologice oferă acces la noi piețe de desfacere: „Pe parcursul anului 2017 am creat și trei loturi demonstrative în care am cultivat porumb, floarea-soarelui şi căpșuni. Fermierii care le-au vizitat s-au convins de avantajele aplicării tehnologiilor prietenoase mediului – prelucrarea solului fără implicarea substanțelor chimice”.

Victor Cimpoieș, directorul asociației „Cutezătorul”, este de părerea că agricultorii de pe ambele maluri ale Nistrului au capacități să producă fructe și legume ecologic pure. „Respectând această condiție, producția noastră va reuși să se impună pe marile piețe de desfacere”, consideră specialistul.

Proiectul a inclus și instruirea, în cadrul asociațiilor partenere, a formatorilor care acordă asistență fermierilor în producerea, certificarea, inițierea afacerilor agricole, dar şi în comercializarea produselor.

Centrul de consultanță în agricultura ecologică a fost creat în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea în proiecte comune a reprezentanților mediului de afaceri, liderilor comunităților locale sau ai societății civile.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram