În urma investigaţiilor efectuate de forţele de ordine s-a stabilit că suspecţii activau din 2016. Membrii grupului au creat o schemă de comercializare a drogurilor şi de răspândire a acestora prin intermediari, către consumatorii finali.

Astfel, doi membri ai grupului au fost reţinuţi în flagrant în momentul comercializării a 600 de grame de marijuana investigatorului sub acoperire, contra sumei de 12.000 de lei. Ulterior, au fost reţinuţi alţi patru membri ai grupării infracţionale, toţi originari din Glodeni, Făleşti şi Râşcani.

În urma percheziţiilor în automobile şi domicilii, au fost depistate aproximativ 3 kg de marijuana şi 14.000 de lei, bani proveniţi din activitatea criminală desfăşurată. 

Valoarea totală a drogurilor confiscate şi scoase din circuitul ilicit, este de aproximativ 100.000 de lei, 50 de grame de marijuana fiind vândut de către suspecţi la preţul de 1.200 lei.

În acest moment patru persoanele se află în arest pe un termen de 30 de zile, iar celelalte două sunt cercetate în stare de libertate. Dacă vinovăţia lor va fi demonstrată aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.