Ești tânăr inovator și vrei să te afirmi în domeniul managementului și antreprenoriatului? Participă la Light Project

Career-in-Project-Management
Foto: simplilearn.com

Dacă dorești să te afirmi în domeniul antreprenoriatului Interact Club Chișinău, Grow Me Up și FLEX au găsit soluția perfectă pentru tine. Organizatorii te invită la Light Project – un eveniment dedicat tinerilor inovatori.

Light reprezintă un proiect ce are scopul de a-i iniția pe tineri în management și antreprenoriat, prin familiarizarea lor cu principalele noțiuni practice din aceste domenii. Mai exact, organizatorii se axează pe valorificarea ideilor tinerilor, ce pot evolua în adevărate afaceri și proiecte de succes.

Principala activitate din cadrul evenimentului va fi prezentarea proiectelor. Fiecare tânăr, în mod individual, sau în grup cu alte două persoane, poate aplica la Light cu o idee de proiect sau cu cea a unui start-up social. Participanții au șansa de a se număra printre cele trei cele mai bune proiecte, care vor obține susținere pentru implementarea lor, spre exemplu prin beneficierea de lecții de mentorat.

Pe lângă prezentarea conceptelor proprii, participanții mai dispun de posibilitatea de a cunoaște specialiști din economie, marketing, jurnalism, în cadrul unui panel de discuții, precum și de a lua parte la o activitate de networking, ce va lua forma unui speed-dating profesional.

Nu rata această ocazie unică de a te face remarcat printr-o idee de proiect ce poate schimba lumea. Trimite dosarul de participare de pe data de 2 ianuarie 2018. Dacă te vei număra printre cei selectați de către organizatori, vei fi contactat pentru a te prezenta la un interviu înainte de evenimentul propriu-zis, ce va avea loc pe data de 10 februarie 2018, la ora 15.00. Pentru detalii suplimentare, accesează site-ul [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente