Pentru a-și salva economia, Putin trebuie să scape de sancțiunile SUA și UE. Ultimii i-au spus clar că o vor face doar dacă armata rusă o va șterge din Crimeea și Donbas.
În mod normal nimeni nu fură pământul altuia sperând că ceilalți vor fi prea ocupați cu altele și vor uita fărădelegea. Mai mult, o persoană normală ar returna bunul furat în fața unor presiuni (internaționale).
Din păcate, înțelepciunea nu pare să facă casă bună cu Kremlinul, care nu dorește să renunțe la teritoriile ocupate de la vecini și încearcă în schimb să obțină consimțământul tacit al marilor puteri (în primul rând al Washingtonului) printr-un acord semnat în propriii termeni.
Cum? Încercând din nou să provoace în lume noi puncte de instabilitate politică sau militară. O tentativă similară a mai fost făcută cu Siria, când Putin a încercat să obțină „o mare înțelegere” cu SUA în schimbul capului lui Bashar al Assad.
Exceptând discursul diplomatic anti-Assad, Casa Alba nu a părut să fie foarte dornică să lupte cu acest dictator așa cum a făcut-o în Irak. După blamul internațional atras de SUA în urma acuzațiilor ca Saddam Hussein ar deține arme de distrugere în masă, care nu au mai fost găsite, SUA prefera și insista să penalizeze regimurile tiranice folosind arma sancțiunilor, mai ales ca aceasta s-a arătat de succes în cazul Iranului, altă țară paria (care voia să dezvolte un program nuclear).
Prin urmare, americanii au respins ideea unei „mari înțelegeri” cu rușii în schimbul Siriei. Assad nu era o miză chiar așa de mare, deoarece în comparație cu Iranul sau, mai nou, cu Coreea de Nord, acesta nu deține arme nucleare.
Ce au făcut atunci rușii? Au mărit miza și și-au îndreptat atenția spre zona pacifică.
Presa rusă recunoaște că rachetele cu focoase nucleare ale regimului nord-coreean sunt propulsate de motoare dezvoltate și livrate din Rusia. Moscova susține oficial că nu are nicio legătură cu rachetele nord-coreene, iar propagandiștii afirmă cu jumătate de gură ca, cel mai probabil, aceste componente esențiale pentru programul nuclear nord-coreean puteau fi livrate de mafia rusă.
Însă, continuă propagandă rusească: furnizorii ar trebui căutați în Ucraina sau China.
O coincidență ciudată – Phenianul a început să efectueze testele balistice atunci când Rusia efectua anexarea Peninsulei Crimeea.
Ignorăm însă aceste variațiuni orchestrate de Moscova pe tema rachetelor nord-coreene și punem accent pe ideea inițială – Rusia se vrea cu orice chip indispensabilă agendei globale ca să oblige SUA la o nouă „Yalta”.
De aceea a creat pericolul nuclear nord-coreean ca să-și obțină poziția de „pacificator” și intermediar în negocierile dintre SUA și Coreea de Nord. Moscova insistă pentru acest lucru în mod repetat prin MAE, care își propune serviciile de intermediere.
Probabil că SUA au ghicit planul rușilor. Pentru că, recent, Rex Tillerson, încrezător în slăbirea iminentă a Federației Ruse, a declarat că discută doar cu China planul de temperare a Coreei de Nord.
„Dacă, din anumite motive interne, în Coreea de Nord va începe o revoltă sau „cade regimul”, cel mai important lucru pentru noi în această situație este să asigurăm securitatea armelor nucleare, să nu permitem ca ele să cadă în mâinile cui nu trebuie”, a declarat Rex Tillerson.
De fapt, încă de la summitului APEC din Vietnam a devenit clar că Trump nu va mai discuta cu Putin despre Coreea de Nord.
Președintele american a luat decizia finală cu privire la scoaterea lui Putin din schemă cu doar câteva zile înainte de summitul APEC – în timpul unei întâlniri cu liderul chinez de la Beijing.
Acolo Trump i-a oferit lui Xi Jinping o formulă interesantă: „rezolvarea problemelor în doi, fără participarea unor părți terțe” (a se citi Rusia), adică un fel de „pact tacit de neagresiune”.
Statele Unite ale Americii au convenit cu China să soluționeze conflictul pe cale diplomatică cu Coreea de Nord, iar chinezii – să investească în economia Statelor Unite. Un prim proiect uriaș este realizarea în comun a infrastructurii pentru gaz lichefiat în Alaska.
Conform contractului, compania chineză „Sinopec“ va achiziționa din 2020 un volum fix de 20 de milioane de tone de gaze naturale lichefiate din Alaska.
În plus, compania „China Energy Investment” a semnat un memorandum de înțelegere privind investirea a 83,7 miliarde de dolari în proiecte energetice în Virginia de Vest, inclusiv în dezvoltarea depozitelor de gaz de șist. (Cu aceasta ocazie remarcăm că dorința Rusiei de a lansa conducte de gaze pe teritoriul Chinei este acum sortită eșecului.)
Așa că ne întrebăm, de data aceasta retoric. De ce a livrat Putin rachete nord-coreenilor?