09:18:15 24.04.2024
Stiri

TOP YouTube // Cele mai POPULARE clipuri în 2017

Monden 02.01.2018 09:30 Vizualizări1792 Autor: Ziarul National


TOP YouTube // Cele mai POPULARE clipuri în 2017 Sursa: digi24.ro

Sfârşitul de an este întotdeauna şi unul al bilanţurilor. Au făcut şi cei de la YouTube un astfel de exerciţiu şi au publicat topul celor mai vizionate clipuri de pe această platformă în anul care a trecut.

Primul loc în top a luat prin surprindere pe toată lumea şi asta pentru că un artist din Thailanda ocupă această poziţie după ce în numai cinci luni, o filmare cu el a adunat aproape 200 de milioane de vizualizări pe YouTube.

2017 a fost un an bun şi pentru artiştii latino, care sunt bine reprezentaţi în topul celor mai urmărite clipuri pe YouTube. Lider e hitul „Despacito” care a fost văzut de două treimi din populaţia lumii.

O melodie pe care, cu siguranţă, aţi ascultat-o - de bunăvoie sau întâmplător - măcar o dată, în 2017. Cu aproape patru miliarde şi jumătate de vizionări, hitul Despacito nu doar că e pe primul loc, ci a şi pus capăt supremaţiei „Gagnam Style”, după cinci ani în care piesa a fost lider absolut.

Cu videoclipul piesei „Shape of You”, văzut de aproape trei miliarde de ori pe YouTube, Ed Sheeran a obţinut locul doi în topul videoclipurilor muzicale din acest an. Vizionările sunt duble faţă de următoarea poziţie – „Mi Gente”, piesa semnată J Balvin şi Willy William.

În top 2017 cele mai urmărite clipuri pe YouTube au mai intrat, printre alţii, Bruno Mars, DJ Khaled şi Enrique Iglesias.

Cei de la YouTube au realizat şi un top al celor mai populare clipuri, altele decât videoclipurile muzicale, la nivel global. Iar clasamentul începe cu o surpriză. Pe primul loc se află „Cântăreţul cu Mască”care a devenit celebru după ce a apărut pe scenă la o emisiune de talent show, din Thailanda.

Ed Sheeran nu lipseşte nici din acest top. Mai exact o coregrafie pentru piesa sa „Shape of You”, una dintre cele mai ascultate şi mai dansate vara aceasta, care se află pe locul doi în topul celor mai vizualizate filmări la nivel mondial.

Şi ca să nu mai existe nicio îndoială că Ed Sheeran este unul dintre cei mai iubiţi artişti ai lumii în acest moment, el mai apare o dată în top, pe poziţia a cincea, de data aceasta prin apariţia sa la o celebră emisiune de karaoke în maşină care i-a adus peste 40 de milioane de vizualizări.

Internauţii s-au îndrăgostit anul acesta şi de trucurile cu mingi de ping-pong. Peste 94 de milioane de oameni s-au uitat la o filmare cu un grup de prieteni care fac astfel de trucuri.

Milioane de oameni s-au uitat şi la filmarea cu Lady Gaga şi concertul pe care l-a susţinut în pauza celui mai aşteptat eveniment sportiv din Statele Unite, finala Super Bowl. Nu avea cum să lipsească din top Donald Trump. Mai exact o parodie inspirată de ceremonia de învestire în funcţie, la care s-au uitat peste 35 de milioane de oameni.

Copiii au reuşit să il facă vedetă pe YouTube pe un specialist în politică externă, după ce au întrerupt interviul pe care acesta îl dădea la BBC.

Rămânem în industria de entertainment, ieşim însă din mediul online şi mergem în sălile de cinema. În 2017, cinefilii s-au reîndrăgostit de povestea „Frumoasa şi bestia”, iar acest lucru se vede cel mai bine în încasări. Lungmetrajul fantasy este lider în box office-ul mondial în 2017, cu încasări de peste un miliard şi 260 de milioane de dolari.

Poziţia a doua în box office-ul mondial în 2017 este ocupată de producţia „Furios şi iute” cu cel de-al optulea film din franciza de succes, cu un miliard şi două sute treizeci şi cinci de milioane de dolari.

Podiumul este completat de animaţia cu minioni „Sunt un mic ticălos 3”, care a avut încasări de peste un miliard de dolari.

Sursa: digi24.ro


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md