Simona Halep a debutat cu o victorie în 2018

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-1, pe americanca Nicole Gibbs, locul 110 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Shenzhen Open.

Cu un echipament de culoare roşie fără însemne, după despărţirea de Adidas, Halep a păşit cu dreptul în 2018, reuşind o victorie clară în faţa unei jucătoare tenace, dar inferioară tehnic.

Halep (26 ani) a încheiat conturile cu Gibbs (24 ani, 110 WTA) în 68 de minute, reuşind trei aşi, dar având şi trei duble greşeli, faţă de cele şase ale adversarei.

Românca a obţinut prima sa victorie la simplu din noul sezon, după ce câştigase meciul jucat duminică la dublu alături de Irina Begu.

Halep şi-a asigurat un cec de 7.238 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimile turneului din China, dotat cu premii totale de 626.750 dolari, o va înfrunta pe chinezoaica Ying-Ying Duan, care a trecut de rusoaica Evgeniya Rodina cu 6-2, 7-5.

Singura confruntare dintre Halep şi Duan (28 ani, 91 WTA) s-a încheiat cu victoria româncei în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-2, în 2017, în primul tur la Eastbourne (Marea Britanie).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...