După modificarea sistemului electoral, majoritatea parlamentară vrea și modificarea Constituției

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După modificarea sistemului electoral și a structurii Guvernului în 2017, pentru anul 2018, majoritatea parlamentară planifică și modificarea Legii Supreme. Este vorba despre intenția de introducere în textul Constituției a sintagmei „integrare europeană”, precum și modificarea denumirii limbii în „limba română”, două proiecte de legi în acest sens fiind deja înregistrate în Parlament.

Pentru modificarea Constituției în Parlament este nevoie de voturile a 2/3 din deputați, adică 67 la număr. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, se arată încrezător că pentru introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție, voturile vor fi găsite între deputații PD, PPE, dar și a celor din PL și PLDM. Cât ține de modificarea denumirii limbii, este nevoie mai întâi de acordul din interiorul Partidului Democrat.

Întrebat cum va fi atinsă majoritatea de 2/3 din deputați, astfel ca textul Constituției să poată fi modificat, președintele Parlamentului a spus că „prin discuții și comunicare cu colegii, în primul rând din majoritatea parlamentară, dar și cu colegii din partidele pro-europene, dar de opoziție și, în cazul dat vorbim de Partidul Liberal și Partidul Liberal Democrat”.

„Ambele partide sunt partide de dreapta, ambele partide cel puțin pretind că sunt pro-europene și aici chiar nu am niciun dubiu că aceste două partide nu sunt pro-europene, și atunci când vine vorba de modificarea Constituției pentru a fixa că integrarea europeană este prioritatea Republicii Moldova pe politică externă și ca viitor în dezvoltarea țării, sunt sigur că vom reuși să găsim un compromis pentru a avea și voturile lor, iar cu voturile lor avem numărul necesar pentru a modifica Constituția”, a declarat Andrian Candu în cadrul unui interviu de totalizare a anului 2017 și a previziunilor pentru 2018, oferit pentru „Moldova 1”.

Președintele Parlamentului a mai opinat că ar fi de preferat ca „pentru modificarea Constituției legat de integrarea europeană”, votarea să fie „precum a avut loc și la ratificarea Acordului de Asociere”, adică vot deschis, nominal.

Cât ține de intenția de modificare a denumirii limbii în „limba română”, „lucrurile stau puțin mai diferit”. Asta deoarece „discuții trebuie să avem inițial în cadrul partidului”, în condițiile în care, spune Andrian Candu, „avem viziuni diferite între membrii de partid, dar la momentul în care vom ajunge să votăm vom avea multe discuții ca să găsim compromis”.

Potrivit legii, Constituția poate fi modificată în Parlament, doar după jumătate de an de la înregistrarea legii în Parlament, dar nu mai târziu de un an de la înregistrarea acesteia. Proiectul legii privind modificarea denumirii limbii a fost înregistrat în Parlament în luna noiembrie, respectiv va putea fi dezbătut nu mai devreme de luna mai, iar cel privind sintagma „integrare europeană” a fost înregistrat la sfârșitul lunii decembrie în Parlament, deci ar putea fi dezbătut și adoptat nu mai devreme de luna iunie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...