/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

/VIDEO/ Înoată în noroi în centrul Chișinăului. „Trebuie să te încalți în cizme din cauciuc până la urechi”

missing
28 decembrie 2017, ora 19:40

Ori de câte ori plouă, strada Bulbocica din Chișinău se transformă într-o băltoacă cu nămol. O companie petrolieră a construit în preajmă o benzinărie, care a închis drumul principal de acces. Din această cauză, localnicii sunt nevoiți să meargă pe un alt drum, prin noroi. Oamenii spun că din cauza glodului, nici salvarea nu poate ajunge la pacienți în această zonă.

„Iată așa mergem prin mizerie. Ziua mai mergem, dar noaptea e imposibil. Copiii la grădiniță trebuie să-i ducem în brațe. Iată așa ne chinuim”.

„Cu nepotul veneam de la grădiniță, era întuneric și am căzut în mizerie aici la râpă. Mai ales când plouă, nu se poate de trecut pe aici”.

„Noi nimănui nu trebuim. Au uitat de noi aici. Au avut loc inundații, după care ne-au promis un anumit ajutor, dar fără vreun rezultat”.

„Ca să ajungi acasă, trebuie să te încalți în cizme din cauciuc până la urechi”.

Oamenii spun că au sesizat în repetate rânduri autoritățile, dar au fost ignorați de fiecare dată. Solicitat de TV8, vicepretorul sectorului Rîșcani, Vasile Mereacre, ne-a spus că a insistat de mai multe ori ca agentul economic care a construit benzinăria să pună pietriș, dar pentru că „Termoelectrica” a schimbat o rețea termică, lucrările întârzie. Mereacre spune că a discutat cu agentul economic și acesta urmează să rezolve problema rapid: „Agentul economic în repetate rânduri îmi promite că va face. Ultima discuție am avut-o chiar azi. El mi-a spus că mâine urmează să pună un mecanism acolo care să împrăștie pietriș”.

Contactat telefonic astăzi, agentul economic ne-a spus să revenim după masă, după care nu ne-a mai răspuns la telefon. O altă problemă cu care se confruntă deja de mai bine de patru luni o familie din mahala, este pilonul putred care a căzut pe rețeaua electrică a întreprinderii Union Fenosa.

„Acest pilon atârnă pe aceste cabluri. Dacă se vor prăbuși, voi rămâne fără lumină. La cine nu m-aș adresa, toți mă trimit în altă parte”.

Reprezentanții „Gas Union Fenosa” ne-au spus că cel târziu mâine vor da jos pilonul căzut pe cablurile electrice.

„Red Union Fenosa îl va demonta pentru a elimina astfel orice pericol legat de ruperea conductorului sau întreruperea furnizării energiei electrice. Lucrul acesta va fi făcut în mod operativ astăzi sau mâine”, spune Vasile Gribincea, secretar de presă al Red Union Fenosa.

Pe strada Bulbocica locuiesc peste 10 familii.

Reporter: Veronica Vacari
Imagini: Vlad Coroban

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram