Primul caz de corupție la Agenția Servicii Publice: inspector, cercetat pentru trafic de influență

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un inspector din cadrul Serviciului Call Center al Agenției Servicii Publice, care acordă suport informațional și de comandă a documentelor, este cercetat penal de către procurorii anticorupție și CNA într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins 200 de euro de la un cetățean pentru a-l ajuta să obțină ilegal acte de identitate.

Potrivit materialelor cauzei, inspectorul ar fi cerut banii pentru a influența alte persoane, responsabile de perfectarea pașapoartelor, să-i elibereze documentul, chiar dacă solicitantul era cercetat în câteva dosare penale și nu avea dreptul să-și perfecteze acte de identitate.

Pe acest caz a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, inspectorul riscă închisoare de la 2 la 6 ani sau o amendă de la 3.000 la 4.000 unități convenționale.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

De menționat că, Agenția Servicii Publice a fost creată în luna mai 2017 cu scopul eliminării birocrației la eliberarea unor acte pentru cetățeni și corupției.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...