Drumul de centură a Chișinăului, „ocolit” de autorități. Compania de construcții a realizat în doi ani doar 3% din lucrările stabilite

Anunțată cu mare fast la începutul anului 2012, șoseaua de centură a Chișinăului a rămas doar o promisiune nerealizată. La cinci ani de la anunțarea proiectului, autoritățile nu au elaborat nici măcar un studiu de fezabilitate pentru a stabili necesitatea Centurii și traseul acesteia. În lipsa „planului”, a fost însă contractată o companie de construcții care în doi ani a realizat doar 3% din lucrările pe un segment de Centură care urma să fie gata în ianuarie 2018. Întreaga Centură ar urma să coste circa 200 de milioane de euro, bani pe care autoritățile nu știu de unde să îi ia.

Potrivit anticoruptie.md, cu un an înainte de data când autoritățile ar fi trebuit să taie panglica de inaugurare a centurii, succesorul lui Șalaru, ministrul Vasile Botnari, a anunțat prima amânare. „Municipiul Chişinău va avea o şosea de centură până în 2017. Vrem să construim un drum de ocolire modern, conform cerințelor europene”, a dat asigurări Botnari. Potrivit oficialului, existența unei centuri a Chișinăului ar permite redirecţionarea integrală a transportului de tranzit, dar și accesul mai ușor la destinație pentru chișinăuieni, ocolind centrul orașului.

A doua amânare a venit la începutul acestui an. În februarie 2017, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a anunțat că, deși lucrările de construcție sunt demarate, inaugurarea centurii de ocolire a Capitalei va mai întârzia până în 2022. La peste zece luni de la această declarație, nu a fost construit niciun kilometru de drum. În locul în care ar fi trebuit să se regăsească primul segment de centură, au fost făcute doar săpături și lucrări de frezare a stratului de asfalt, pe o distanță de un km. Pe marginea drumului, stă abandonat un excavator lângă cele două vagonete ale companiei. Pe șantier nici țipenie de om.

De reabilitarea primului segment de 6,5 km din centura Chișinău se ocupă compania bulgară SK-13 Patstroy JSC, angajată de stat încă în septembrie 2015. Cu aproape 1,3 milioane de euro investite în fiecare kilometru, primul sector din centură urma să fie dat în exploatare în ianuarie 2018. Până acum, antreprenorul bulgar a făcut doar 3 la sută din lucrări.

Citește continuarea aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente