/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Controverse în Turcia, din cauza unui decret care conferă imunitate pe criterii politice

27 decembrie 2017, ora 15:18

Un decret emis duminică le conferă imunitate juridică civililor care au intervenit pentru blocarea tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, informează site-ul agenţiei Reuters.

Agenţii serviciilor de securitate care au intervenit pentru blocarea complotului militar beneficiau deja de imunitate juridică, astfel că Administraţia de la Ankara a dispus extinderea imunităţii la civili. “Imunitatea se extinde la civili, fie că au sau nu titluri oficiale, fie că îşi îndeplineau ori nu atribuţiile”, precizează decretul.

Însă specialiştii în drept avertizează că măsura legislativă are un text ambiguu, astfel că ar putea permite continuarea violenţelor între simpatizanţii Administraţiei Recep Tayyp Erdogan şi opoziţie. “Oamenii vor începe să se împuşte unii pe alţii pe străzi. Cum împiedicaţi acest lucru!?”, afirmă Metin Feyzioglu, preşedintele Asociaţiei Barourilor din Turcia.

Guvernul susţine că decretul se referă doar la perioada complotului din iulie 2016, dar experţii argumentează că nu este specificată nicio dată în lege.

“Astfel de lucruri se întâmplă doar în regimurile dictatoriale, pentru intimidarea şi terorizarea societăţii cu miliţii civile”, a reacţionat Bulent Tezcan, purtătorul de cuvânt al principalei formaţiuni de opoziţie, Partidul Republican Popular (CHP).

“Noul decret înseamnă practic aducerea ţării la război civil”, afirmă Meral Aksener, liderul formaţiunii naţionaliste şi seculare IYI (Partidul Bun), citat de site-ul german T-Online.de.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram