14:17:18 28.03.2024
Stiri

STUDIU // Trăsăturile care reprezintă SECRETUL longevității

Știri 27.12.2017 11:33 Vizualizări2011 Autor: Ziarul National


STUDIU // Trăsăturile care reprezintă SECRETUL longevității sursa: google.ro

Încăpățânarea și optimismul se numără printre trăsăturile de caracter care pot reprezenta secretul longevității, conform unui nou studiu efectuat în Statele Unite, publicat marți în jurnalul „International Psychogeriatrics”, relatează UPI.

O echipă de oameni de știință aflată în căutarea unor indicii cu privire la longevitate și-a concentrat cercetările în zona a nouă sate îndepărtate din regiunea Cilento din sudul Italiei unde sute de locuitori au peste 90 de ani.

Studiul s-a concentrat pe 29 dintre aceștia, participanții având vârste cuprinse între 90 și 101 ani.

Deși starea de sănătate fizică a acestor persoane vârstnice era mai precară în comparație cu cea a membrilor mai tineri din familiile lor, aceștia prezentau o stare mentală mai bună, potrivit cercetării.

„Mai multe cercetări au fost efectuate pe adulți cu vârste înaintate, însă acestea s-au concentrat cu precădere pe genetică decât pe sănătatea lor mentală sau pe trăsăturile de personalitate”, a declarat unul dintre autorii principali, dr. Dilip Jeste, profesor de psihiatrie și neuroștiințe la Facultatea de Medicină a Universității din San Diego, California.

„Principalele teme care au reieșit din studiul nostru și par să fie trăsături unice asociate cu o stare mai bună de sănătate fizică a acestei populații rurale, sunt optimismul, etica muncii, încăpățânarea și o puternică legătură cu familia, cu religia și cu pământul”, a precizat Jeste în cadrul unui comunicat emis de universitate.

Dintre acestea, s-a remarcat afecțiunea față de pământ. „Dragostea persoanelor din acest grup față de pământul lor este o temă comună și le oferă un scop în viață. Majoritatea încă efectuează munci în cadrul gospodăriilor și al suprafețelor de pământ. Ei spun: «Aceasta este viața mea și nu voi renunța la ea»”, a declarat Anna Scelzo, membră a echipei de cercetători, asistent în domeniul sănătății mintale în Chiavarese, Italia.

Oamenii de știință au descoperit de asemenea că aceste persoane vârstnice aveau însușiri semnificativ mai bune în ceea ce privește încrederea în sine și luarea deciziilor în comparație cu semenii lor de 50, 60 și 70 de ani. „Acest paradox al înaintării în vârstă susține ideea că starea de bine și (nivelul de) înțelepciune se accentuează proporțional cu vârsta, chiar dacă sănătatea fizică se deteriorează”, a adăugat Jeste.

Cercetătorii au declarat că intenționează să continue să monitorizeze persoanele participante la acest studiu, care „nu doar supraviețuiesc, ci prosperă și se dezvoltă”, pentru o mai bună „înțelegere a sănătății și a capacităților funcționale la toate grupele de vârstă”.

Sursa: agerpres.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md