Şeful NATO: Capacitatea de a lupta pe mare a aliaţilor a scăzut după Războiul Rece

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

NATO şi-a pierdut capacitatea de a lupta pe mare, a declarat, într-un interviu pentru ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a precizat că organizaţia şi-a pierdut capacităţile maritime, mai ales în ceea ce priveşte lupta contra submarinelor.

„Suntem o alianţă transatlantică, motiv pentru care trebuie să putem transfera trupele şi echipamentele noastre peste Atlantic. Pentru aceasta, avem nevoie de căi maritime sigure şi deschise”, a spus şeful NATO.

În acelaşi timp, Stoltenberg a subliniat că activitatea submarinelor Rusiei este „la cel mai înalt nivel de la Războiul Rece”.

„Rusia a investit masiv în flota sa militară şi mai ales în submarinele sale”, a spus el, adăugând că, din 2014, armata rusă a pus în funcţiune 13 submarine.

În acest context, NATO intenţionează să creeze două noi comandamente: Comandamentul Atlantic, responsabil pentru apărarea rutelor de transport dintre America de Nord şi Europa şi un comandament logistic pentru a asigura transferul trupelor şi echipamentelor în Europa.

Alianţa a decis, de asemenea, să înfiinţeze un centru de operaţiuni cibernetice şi să integreze capabilităţile cibernetice ale ţărilor membre.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...