(FOTO) Maia Sandu blamată la propriul pichet de susținătorii lui Ilan Șor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La pichetul de astăzi, organizat de liderul PAS, Maia Sandu, s-au adunați mai mulți oponenți ai politicii sale, decât susținători. Flashmobul PAS a fost organizat astăzi în fața Judecătoriei Buiucani unde, Maia Sandu și circa zece susținători ai săi au cerut condamnarea lui Ilan Șor în cazul devalizării sistemului bancar.

În același timp, la locul desfășurării flashmobului s-au apropiat mai multe persoane care susțin politica primarului de Orhei, demonstrându-și activ dezacordul față de acțiunile și politica Maiei Sandu. În speță, oamenii țineau în mâini pancarte cu inscripția „Lasă vorba, treci la lucru”, „Jos mâinile de pe Șor”, precum și lozinca „Un doi, un doi, Maia Sandu la gunoi!”.

În opinia mulțimii adunate, Maia Sandu face demagogie și încearcă să acumuleze capital politic pe faptul scandalului cu sistemul bancar și numele lui Ilan Șor. În același timp, ea însăși poartă responsabilitatea pentru votul în Guvern, care a permis eliberarea garanțiilor de stat în privința banilor furați.

Astfel, susținătorii Maiei Sandu nu și-au putut încheia acțiunea, fiind nevoiți să se retragă.

Amintim că după publicarea sintezei Kroll-2, Ilan Șor a anunțat că acționează în instanță compania pentru tentativa de a-l face pe el țap ispășitor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...