Procesul penal a fost pornit pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu şi exercitării samavolnice a funcţiei de primar. Totul în urma unei sesizări depuse de către deputaţii liberali la Procuratura municipiului Chişinău.

„Cel mai probabil, liderul PD doreşte astfel să curme rapid periplul dezonorant al Silviei Radu la Primăria Chişinău, dar mai ales doreşte să transmită un mesaj puternic către armata sa de funcţionari şi funcţionăraşi care au acceptat să reprezinte Partidul Democrat în diferite calităţi oficiale, iar acum târâie prin noroaie „obrazul” partidului”, a scris vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu pe o reţea de socializare.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei capitalei, Vadim Brânzaniuc, a refuzat să comenteze subiectul, iar ofiţerul de presă al PD, Vitalie Gamurari, nu a răspuns la telefon.

Menţionăm că, la începutul lunii noiembrie, Nistor Grozavu a renunţat la funcţia de primar interimar şi i-a oferit fotoliul Silviei Radu. Ea a ocupat imediat biroul edilului suspendat din funcţie, Dorin Chirtoacă.

Mai multe voci susţin că ea a fost instalată în funcţie de PD, fapt negat de către reprezentanţii formaţiunii.