Autorităţile sud-coreene i-au arestat pe propietarul şi administratorul complexului incendiat, în care 29 de persoane au murit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Proprietarul şi administratorul complexului din oraşul sud-coreean Jecheon, în care 29 de persoane au murit în urma unui incendiu, au fost arestaţi de autorităţile sud-coreene, fiind acuzaţi pentru nerespectarea unor măsuri de siguranţă, a anunţat, marţi, poliţia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Cel puţin 29 de persoane au murit, joi, în urma unui incendiu izbucnit într-o parcare subterană, ce ulterior a cuprins un complex comercial din oraşul sud-coreean Jecheon, potrivit Mediafax.

Autoriăţile locale i-au identificat pe propietar şi pe administrator după numele de familie.

Propietarul şi administratorul complexului sunt acuzaţi de comiterea omuciderii involuntare prin neglijenţă şi ar putea fi condamnaţi la cinci ani în închisoare, sau ar putea plăti o cauţiune în valoare de 20 de milioane de woni (aproximativ 72.500 ron).

„Sistemul de aspensoare de la primul etaj nu a funcţionat atunci când a izbucnit incendiul. Dacă acesta ar fi funcţionat, probabil focul nu s-ar fi răspândit aşa repede. Ieşirea de urgenţă de la al doilea etaj era blocată din cauza unor rafturi de fier şi a altor obiecte”, a declarat un detectiv care a cerut să rămână anonim.

Autorităţile sud-coreene încă investighează care a fost cauza incendiului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...