Pomul de Crăciun de 83.000 de euro din centrul Belgradului i-a înfuriat pe localnici. Bradul este artificial și are 18 metri

brad belgrad
Foto: romaniatv.net

Un pom de Crăciun instalat în centrul Belgradului, pentru care s-au cheltuit 83.000 de euro, a suscitat furia şi ironiile locuitorilor capitalei, obligându-l pe primar să recurgă la anularea contractului, relatează AFP.

Bradul artificial, înalt de 18 metri şi decorat cu 200 de globuri roşii, a fost instalat pe principalul bulevard comercial al capitalei, Knez Mihailova, scrie Agerpres.

Preţul său a fost dezvăluit de site-ul de investigaţii Pistaljka.rs (‘Fluierul’), potrivit căruia contractul ar fi fost semnat cu trei zile după instalarea sa. Primarul Belgradului, Sinisa Mali (SNS, conservator), care s-a declarat „surprins” de sumă, a anunţat anularea contractului.

Opoziţia democrată a ironizat bradul de plastic, invitându-i pe belgrădeni să lase la poalele sale urări pentru cadouri în valoare de 83.000 de euro.

Firma sârbă care a instalat bradul a acceptat să anuleze contractul, dar a precizat că va lăsa pomul acolo unde este instalat, în calitate de ornament principal la decoraţiunile de sfârşit de an.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente