/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

Pomul de Crăciun de 83 de mii de euro din centrul Belgradului suscită furia locuitorilor

missing
24 decembrie 2017, ora 16:07

Bradul artificial, înalt de 18 metri şi decorat cu 200 de globuri roşii, a fost instalat pe principalul bulevard comercial al capitalei, Knez Mihailova.

Preţul său a fost dezvăluit de site-ul de investigaţii Pistaljka.rs, potrivit căruia contractul ar fi fost semnat cu trei zile după instalarea sa. Primarul Belgradului, Sinisa Mali (SNS, conservator), care s-a declarat „surprins” de sumă, a anunţat anularea contractului.

Opoziţia democrată a ironizat bradul de plastic, invitându-i pe belgrădeni să lase la poalele sale urări pentru cadouri în valoare de 83.000 de euro.

Firma sârbă care a instalat bradul a acceptat să anuleze contractul, dar a precizat că va lăsa pomul acolo unde este instalat, în calitate de ornament principal la decoraţiunile de sfârşit de an.

Iluminaţiile sunt un alt subiect de comentarii ale belgrădenilor: acestea unt instalate la sfârşitul lunii octombrie şi nu sunt demontate decât la începerea primăverii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram