Victimele se aflau vineri pe insula Midanao, situată în sudul Filipinelor, au adăugat oficialii.

"Încercăm să confirmăm rapoartele despre un teren agricol care a fost îngropat de o alunecare de teren", a declarat Ryan Cabus, oficial al oraşului Tubod, adăugând că liniile de comunicare şi de energie din zonă au fost taiate, complicând eforturile de salvare.

Biroul meteorologic a informat că furtuna a fost mai puternică deasupra Mării Sulu, cu vânt de 80 km /h. 

 Personalul medical, soldaţii, poliţia şi voluntarii au fost mobilizaţi pentru a ajuta supravieţuitorii, pentru a curăţa reziduurile şi pentru a repara mijloacele de comunicare şi de energie electrică.

Aproximativ 90 de decese au fost anunţate în diferite locuri, inclusiv 39 în oraşele Tubod, El Salvador şi Munai din provincia Lanao del Norte.

În provincia Zamboanga del Norte, poliţia a declarat că 30 de persoane au fost ucise în oraşul Sibuco şi şase la Salug. Trei persoane au fost ucise în provincia Bukidnon, în timp ce politicienii din provincia Lanao del Sur au declarat că şapte persoane s-au înecat în inundaţiile de acolo.

Cel puţin 64 de persoane au fost date dispărute.

Statul filipinez se confruntă cu aproximativ 20 de taifunuri pe an. În 2013, taifunul Haiyan a ucis aproape 8 000 de persoane şi a lăsat 200.000 de familii fără adăpost.