/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

/FOTO. VIDEO/ Austria: Accident feroviar în apropiere de Viena. Cel puţin 8 persoane au fost rănite

missing
23 decembrie 2017, ora 08:43

Un bilanţ anterior prezentat de echipele de prim-ajutor anunţase 12 răniţi, dintre care patru în stare gravă.

Dintre cei opt răniţi, unul a fost transportat la spital cu elicopterul, dar viaţa sa nu este în pericol, a declarat Norbert Hofer, un responsabil din cadrul ministerului austriac al infrastructurii.

“Suntem de părere că accidentul a fost provocat de o eroare umană, şi nu din cauza unei defecţiuni tehnice. Ancheta va continua însă în următoarele zile”, a adăugat el.

Accidentul s-a produs în jurul orelor 18.00 (17.00 GMT), în apropierea gării din Kritzendorf, la circa 20 de kilometri nord-vest de Viena.

“Două trenuri s-au ciocnit din motive necunoscute şi două vagoane s-au răsturnat de pe şine. Au fost transportaţi la spital 12 răniţi, dintre carte patru în stare gravă”, declarase anterior pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor din landul Austria Inferioară, Franz Resperger.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram