Șanse tot mai mici ca Dedeman să vină în Republica Moldova; PD și PPEM nu au susținut proiectul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șanse tot mai mici ca cel mai mare retailer de pe piaţa de bricolaj din România, Dedeman, să mai ajungă în Republica Moldova, unde planifica o investiție de 20 de milioane de euro.

Proiectul prin care urma să fie aprobată investiția companiei de peste Prut a fost reintrodus pe ordine de zi a CMC vineri, dar nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiind susținut doar de 17 aleși locali ai PL și PLDM, din necesarul de 26 de voturi.

S-au abținut de la vot consilierii PPEM, PD, PCRM și PN, în timp ce socialiștii părăsiseră anterior sala. Asta chiar dacă premierul Pavel Filip declarase anterior că susține acest proiect și a îndemnat consilierii să îl voteze.

În anul 2014 rețeaua românească de retail Dedeman și-a anunțat intenția de a veni pe piața Republicii Moldova. În august 2015 Dedeman a încheiat un contract cu Piele SA în scopul construirii unui complex comercial pe terenurile deținute de aceasta.

Conform înțelegerii părților, cele peste 50 de clădiri ale fostei fabrici de piele construite anii 1950-1960, majoritatea în stare avariată, urmau a fi demolate. Întreaga zonă urma a fi reamenajată prin construcția unui centru comercial cu 460 locuri de parcare pentru clienți și 50 locuri de parcare pentru angajați și spații verzi.

Valoarea planificată a investiției era de 20 milioane euro, iar numărul de locuri de muncă directe de 200 angajați, fără a lua în calcul locurile de muncă create indirect prin contractarea serviciilor auxiliare (pază, transport, cleaning, etc.).

„În toamna anului 2015 Primăria Municipiului Chișinău a refuzat eliberarea certificatului de urbanism la proiectarea obiectivului respectiv. Autoritatea a invocat că ar fi necesară schimbarea codului de folosință a terenurilor în Planul Urbanistic General. Beneficiarii s-au conformat tuturor cerințelor înaintate de autoritățile publice. Proiectul fost avizat de autoritățile competente parcurgând toate procedurile necesare. În decembrie 2016, după multiple amânări, proiectul a fost transmis de către Primărie Consiliului Municipal Chișinău pentru a fi aprobat definitiv. Din acel moment proiectul a rămas blocat până în prezent”, menționa anterior Dedeman într-un comunicat de presă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...