(video) „Noi râdem când îl vedem la televizor”. Un grup de tineri i-au oferit lui Igor Dodon premiul „Unionistul Anului”

Dodon2

„Unionistul Anului” este premiul pe care l-a primit Igor Dodon din partea unor unioniști. Pe fundalul imnului României, tinerii i-au adus în dar șefului statului o diplomă, o medalie, precum și două garoafe, spunând că Igor Dodon este un „cadavru politic”.

Tinerii de la „UNIREA – ODIP” spun că prin acest gest vor să îi mulțumească șefului statului pentru că în acest an, prin mesajul său instigator la ură la adresa unioniștilor, a promovat ideea reîntregirii naționale, curentul unionist înregistrând o creștere în sondaje.

„Nu și-a ținut nicio promisiune din cele pe care le-a făcut. Este un mincinos odinar, căruia I se cuvine premiul „Ticălosul Anului”. Noi am hotărât să-i dăm premiul „Unionistul Anului”, ca să demonstrăm că nu ne este frică de el absolut deloc. Igor Dodon este un politician mort, este un cadavru, la propriu. El nu are libertate de mișcare, el nu are libertate să spună ce gândește”, precizează Vlad Bilețchi, președinte„ „UNIREA – ODIP”.

Cadourile nu au fost primite personal de șeful statului, întrucât nu era la locul de muncă. Astfel, în fața unioniștilor a ieșit un consilier al președintelui, care a promis că îi va transmite aceste daruri șefului statului.

„Vrem să îl felicităm pe domnul Dodon. Să îi aducem în dar această diplomă drept recunoștință pentru meritele sale în fața cetățenilor Republicii Moldova”, a mai precizat Bilețchi.

„Mesajul este transmis domnului președinte, dumnealui o să primească decizia și o să analizeze aceste cadouri, dacă le considerați cadouri”, a declarat Pavel Voicu, consilier pe misiuni speciale a lui Igor Dodon.

La final, tinerii au transmis un cadou și purtătorului de cuvânt al președintelui, Ion Ceban – o deschizătoare de bere cu harta României Mari, pentru a nu uita că „Basarabia e România”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente