„Din această sinteză, tuturor trebuie să le fie absolut clar, până şi locuitorilor oraşului Orhei, că principalul instrument al celei mai mari crime economice din istoria RM sunt 50 de companii ale lui Shor. Mereu cumpătata agenţie Kroll a dedicat zeci de alineate holdingului său în acest raport, legându-l de toate operaţiunile de extragere a banilor din sistemul bancar al ţării. Raportul se întrerupe la capitolul beneficiarii jafului. Dar anume acest aspect este cel mai important pentru noi, mai ales luând în considerare că pe umerii noştri a fost pusă achitarea garanţiilor oferite de Guvernele Leancă şi Gaburici”, afirmă Alexandru Slusari.

Totodată, vicepreşedintele Platformei DA punctează ce a mai reţinut din raportul Kroll 2.

„Suma totală a creditelor nerambursate, stabilită de Kroll, este de peste 1,1 miliarde de dolari. Jaful secolului a avut susţinere completă din partea statului. În noiembrie 2014, puterea, în persoana lui Leancă, Candu, Drăguţanu şi Arapu au emis garanţii de 9,5 miliarde de lei celor trei bănci. Guvernul, adoptând această hotărâre pe 13 noiembrie 2014, nu a avut grijă să instituie adiministrare temporară la cele trei bănci cu probleme. În aceeaşi perioadă, din aceste bănci a fost extrasă cea mai mare parte a banilor. De pe 1 până pe 24 noiembrie 2014, Banca de Economii a acordat credite în sumă de 838,5 de milioane de dolari. Pe 25 şi 26 noiembrie 2014, suma furată prin credite din Banca Socială a constituit 956 milioane de dolari. Suntem obligaţi să cerem demisia lui Candu şi să nu admitem numirea lui Leancă, precum şi să cerem urmărirea penală a tuturor persoanelor implicate în elaborarea şi promovarea Hotărârii Guvernului nr. 938, din 13 noiembrie 2014. E nevoie să reluăm protestele şi să cerem informaţii despre adevăraţii hoţi”, a menţionat vicepreşedintele DA.