Parlamentul va reduce cu 40% numărul angajaților

Președintele Parlamentului Andrian Candu a lansat inițiativa reformării Legislativului. Obiectivul restructurării este de a reduce numărul personalului angajat cu cca 40% și optimizarea cheltuielilor cu aproape 35 milioane de lei.

Anunțul a fost făcut astăzi după ședința Biroului Permanent.

Membrii Biroului au acceptat inițiativa președintelui Parlamentului. Reforma va începe în luna ianuarie 2018.

”Reforma Guvernului a fost începutul reducerii birocrației și a cheltuielilor, iar schimbările majore vor continua în 2018. Scopul reformei este să aducă eficiență, transparență, cheltuieli mai mici și să aducem instituția Parlamentului mai aproape de cetățeni”, a precizat Andrian Candu.

Potrivit lui, optimizarea cheltuielilor de personal de peste 40% va genera o optimizare de peste 35 de milioane de lei, aceasta fiind suma preliminară.

Reamintim că în urma reformei Guvernului, din cele 16 ministere existente au fost lichidate șapte, iar din cei peste două mii de funcționari au rămas doar 1.158.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.