Premierul a înaintat repetat aceleaşi candidaturi pentru funcţiile de vicepremier şi ministru

Premierul Pavel Filip a înaintat astăzi repetat aceeaşi listă de persoane pentru funcţiile de vicepremier şi ministru, după ce preşedintele Igor Dodon a respins prima nominalizare.

În conformitate cu prevederile Constituţiei, preşedintele este obligat a doua oară să accepte propunerile premierului, existând şi o hotărâre a Curții Constituționale în acest sens.

Precizăm că ieri președintele Igor Dodon a anunțat că a respins candidaturile miniștrilor anunțați de liderul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Potrivit șefului statului, majoritatea candidaților propuși au demonstrat “inconsecvență, lipsă de profesionalism și oportunism regretabil în funcțiile și activitățile desfășurate anterior”.

Reamintim că pe 19 decembrie liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunțat că șapte membri ai Guvernului vor fi înlocuiți în funcții. Astfel, din noua garnitură guvernamentală vor face parte doi foști premieri și un ex-președinte al Curții Constituționale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.