Proaspăt „pedepsită” de UE, Polonia a semnat un tratat de apărare cu Marea Britanie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Polonia şi Marea Britanie au semnat joi un nou tratat de apărare şi securitate, premierul britanic Theresa May exprimându-şi dorinţa aprofundării relaţiilor bilaterale cu Varşovia înainte ca ţara sa să iasă din Uniunea Europeană în martie 2019.

„Cooperarea noastră în materie de apărare şi securitate este deja puternică, însă am mers mai departe astăzi prin semnarea acestui tratat comun între Marea Britanie şi Polonia privind cooperarea în materie de apărare şi securitate”, a declarat Theresa May la Varşovia în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Acesta este al doilea tratat pe care noi l-am semnat cu o ţară membră a Uniunii Europene”, a adăugat ea, precizând că primul a fost semnat cu Franţa.

Noul tratat se referă la exerciţii militare, schimburi de informaţii şi cooperarea între industriile de apărare.

Cele două ţări sunt membre ale NATO şi trupe britanice au fost desfăşurate în Polonia în acest an în cadrul unei operaţiuni de consolidare a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice în faţa ameninţării Rusiei.

Şefa guvernului britanic a anunţat de asemenea crearea unui nou consiliu de afaceri Marea Britanie-Polonia, „primul de acest gen pentru Marea Britanie în Europa”.

„Forumul va fi condus de companii şi va depune eforturi pentru a identifica eventualele obstacole în calea comerţului bilateral”, a spus ea.

Cei doi premieri şi-au exprimat de asemenea „îngrijorarea faţă de încercările Rusiei de a face din informaţie o armă. Kremlinul încearcă să submineze sistemul internaţional bazat pe reguli şi nu va reuşi”, a declarat Theresa May, precizând că cele două ţări au decis să consolideze „cooperarea pentru a contracara dezinformarea rusă în regiune”.

Comisia Europeană a decis miercuri să lanseze procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că executivul UE „nu a avut altă opţiune” decât declanşarea procedurii de activare a articolului 7. El a adăugat că Polonia are la dispoziţie trei luni pentru a pune în practică recomandările Comisiei Europene.

Într-o primă fază, precum cea declanşată miercuri de CE, articolul 7 permite „a se constata existenţa unui risc clar de încălcare gravă” a statului de drept într-un stat membru, cu votul a cel puţin 22 de ţări din UE. Eventualele sancţiuni, aşa cum este retragerea dreptului de vot, nu pot interveni decât într-o fază ulterioară, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu excepţia ţării vizate).

La scurt timp după ce a preluat puterea la Varşovia, în octombrie 2015, Partidul Lege şi Justiţie a iniţiat o serie de reforme în sistemul judiciar considerate de Comisia Europeană drept o ameninţare pentru statul de drept.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...