Ambasadorul SUA în Moldova: Orice presiune asupra partidelor este o încălcare a procesului democratic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Decizia Comisiei de la Veneţia a fost destul de clară – că nu este potrivit un sistem mixt pentru Republica Moldova, iar orice presiune asupra partidelor este o încălcare a procesului democratic. De această poziţie este ambasadorul Statelor Unite ale Americii în ţara noastră, James Pettit, potrivit căruia este „un defect de cultură politică” atunci când un primar sau deputat îşi părăseşte formaţiunea pe lista căruia a ajuns în funcţie.

„Trebuie să se pornească un dosar penal împotriva persoanelor care încalcă această lege cu privire la activitatea politică liberă. Dar, nu am dovada şi nu pot comenta cine spune adevăr şi cine spune minciuni. Acuzaţia este foarte îngrijorătoare şi, cel puţin, trebuie o investigaţie. Dacă oamenii spun că nu pot participa în alegeri, din cauza presiunilor politice, din cauza ameninţărilor, intimidărilor şi aşa mai departe, trebuie o investigaţie”, a declarat ambasadorul SUA în Republica Moldova, James D. Pettit în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

Potrivit diplomatului american, pentru americani, dar şi pentru europeni, este „foarte straniu” atunci când „un primar sau deputat”, care a fost ales de către cetăţeni pentru a îndeplini anumite sarcini îşi schimbă partidul. „Se întâmplă foarte foarte rar, este o excepţie de la normă şi se consideră o trădare a alegătorilor”, a constata ambasadorul SUA.

„Într-un sistem politic care funcţionează în mod corect, în mod european, nu se întâmplă aşa lucruri foarte des. Din păcate, aici, în Republica Moldova se întâmplă acest lucru, este un defect de cultură politică şi probabil trebuie orice fel de legislaţie pentru a corecta această situaţie pentru că dacă cetăţenii nu pot fi siguri că votul lor va fi folosit în mod corect înseamnă că democraţia nu există”, a mai opinat James Pettit, într-o emisiune în care a vorbit în limba română.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...